Dănciulescu nu mai rabdă. Vârful lui Dinamo vorbește în premieră despre ultima perioadă

Dănciulescu nu mai rabdă. Vârful lui Dinamo vorbește în premieră despre ultima perioadă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionel Dănciulescu nu a mai prins lotul la ultimele patru partide ale lui Dinamo. Între aceste meciuri a fost și o etapă de Cupa României, iar „câinii” au întâlnit un adversar de liga a treia, Chindia Târgoviște. Chiar și la acest joc, „Corbul” nu a fost inclus în lot, iar multe voci sunt de părere că absența veteranului este o decizie exclusivă a conducerii. Fotbalistul a păstrat tăcerea, însă, după meciul cu FC Brașov, pentru prima oară după mult timp, și, așa cum spune, pentru ultima oară până în iarnă, „Danciu-gol” a vorbit pentru ProSport. Nu a atacat pe nimeni, dar a spus ce simte. „M-am hotărât să vorbesc pentru că sunt foarte mulți oameni care mă sună și mă întreabă ce se întâmplă și care este situația mea. Nu am făcut niciodată scandal și nici nu o să fac, pentru că nu este genul meu. Vreau să spun doar câteva lucruri”, și-a început vârful discursul.

„Pot să mai joc, am spus-o și o repet, pentru că eu asta simt”

Fotbalistul a admis că nu este mulțumit cu noul său statut la Dinamo și nu se gândește să renunțe la cariera de jucător dintr-un singur motiv: „mai pot”. „Din start, nu îmi convine situația în care mă aflu. Nu cred că există vreun fotbalist care să fie împăcat că nu prinde lotul, fie că are 20, 25 de ani sau, cu atât mai mult, în momentul în care se află pe finalul carierei. Pot să mai joc, am spus-o și o repet pentru că eu asta simt. Fizic, mental, simt că pot să intru și să‑mi ajut echipa. Nu vreau să mă retrag decât în momentul în care îmi doresc eu acest lucru”, ne-a declarat Dănciulescu.

„Am făcut sacrificii pentru Dinamo, dar nu o să le enumăr vreodată”

Dănciulescu spune că este necăjit, mai ales că a avut o singură dorință pentru finalul de carieră. Jucătorul care debuta în Divizia A în urmă cu 20 de ani și-ar fi dorit să se retragă de la Dinamo, contractul său cu formația antrenată de Flavius Stoican fiind valabil până la finalul acestui sezon: „De la cariera mea de jucător mai am o singură dorință: să mă retrag de la Dinamo! Nu mă interesează recordurile, nu am jucat vreo secundă pentru recorduri, de‑asta am făcut și atâtea sacrificii pentru acest club. Nu o să le enumăr vreodată, pentru că nu regret că am luat acele decizii. Înțeleg totuși că dragoste cu sila nu se poate”.

„Vedem ce va fi în iarnă. Locul meu este, încă, pe teren”

În final, dinamovistul acceptă că din iarnă se va gândi la viitorul său. „Danciu-gol” se consideră mai util pe teren și spune că nu a avut pretenții să fie titular sau să joace în fiecare meci: „O spun încă o dată, pentru ultima oară până în iarnă, când vedem ce se va întâmpla pentru că, e clar, nu este o situație placută, simt că aș putea să ajut mai mult din postura mea de jucător decât din alte funcții. Nu am cerut să fiu titular, dar sunt de părere că există momente în care aș putea să ajut din teren. Locul meu este, încă, pe teren, iar din vară, atunci când contractul cu Dinamo va expira, aș fi renunțat la cariera mea de jucător. Indiferent dacă mai joc sau nu la Dinamo, eu voi fi același om de echipă, așa cum am fost întotdeauna”, a încheiat „Danciu”.

258 de minute a jucat Dănciulescu în Liga 1 în acest sezon, a reușit două pase de gol și a încasat un „galben”. De două ori a început ca titular, iar de trei ori a intrat pe parcursul jocului. În Cupă a strâns 55 de minute

Ce a făcut Dănciulescu  în tricoul lui Dinamo?
» A jucat în 356 de meciuri în întrecerea internă  
» A marcat 152 de goluri în prima ligă
» A strâns 44 de meciuri în Cupa României și a înscris de 23 de ori
» A jucat în trei ediții ale Supercupei » României și a marcat un gol
» Are 41 de prezențe în Cupele Europene
» A marcat de 16 ori în Cupele Europene
» A cucerit de trei ori  campionatul
» A câștigat de patru ori Cupa României

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×